Zilele porților deschise 2018

Program “Zilele Porților Deschise 2018” – la FGG

 Așteptăm elevii interesați de la licee din București și din țară să ne viziteze cu ocazia “Zilelor Porților Deschise”, să ne cunoască și să înțeleagă ce ar însemna să vină să studieze în facultatea noastră.


 

Apel umanitar – un gest de solidaritate cu colega noastra – click aici 

 


 În deceniile următoare omenirea va fi pusă în situația de a alege între epuizarea resurselor naturale ale Pământului sau deprinderea de a le utiliza într-o manieră durabilă.

La Facultatea de Geologie și Geofizică vei învăța să faci alegerea corectă pentru că:

* ai șansa de a urma studiile unei instituţii academice de prestigiu, care pregătește specialişti pentru universităţi şi companii din întreaga lume.

* vei învăța într-o atmosferă universitară specială, având alături profesori entuziaşti şi prietenoşi.

* vei urma cursuri care acoperă o mare varietate de domenii consacrate resurselor naturale ale Pământului.

* îți vei dezvolta grija pentru natură și mediul înconjurator

* vei participa la numeroase aplicaţii pe teren şi proiecte de cercetare naţionale şi internaţionale.

NOI suntem pregătiți și te așteptăm