Perioada de depunere a dosarelor de bursă socială: 21 octombrie – 10 noiembrie 2026, inclusiv. Studenții care nu depun cererea și documentele necesare în termenul prevăzut în calendar nu pot fi luați în considerare pentru acordarea bursei sociale.
Dosarele (complete) se depun fizic la Secretariatul Facultății de Geologie și Geofizică, la secretara de an, cu respectarea programului de lucru al Secretariatului.
Conform Metodologiei pentru acordarea burselor și altor forme de sprijin pentru studenții Universității din București, alocarea burselor sociale se face astfel:
- bursa socială se acordă doar pentru studenții de la învățământul cu frecvență înmatriculați pe locurile finanțate de la bugetul de stat, până la împlinirea vârstei de 35 de ani;
- bursele sociale pe criterii medicale se acordă fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie;
- celelalte categorii de burse sociale care au la bază criteriul de venituri se acordă în ordinea crescătoare a venitului mediu net lunar pe membru de familie, indiferent de ciclul de studii (licență/master) și indiferent de anul de studii (în limita fondului de burse disponibil).
- pentru situațiile în care venitul declarat este 0 lei, studentul este obligat să prezinte raportul de anchetă socială, realizat cu respectarea prevederilor legale, din care să reiasă situația exactă a familiei acestuia. Ancheta socială este obligatorie în cazul în care părinții studentului lucrează sau domiciliază în străinătate.
ATENȚIE
Nu trebuie sa fie aduse documente care atestă veniturile (de la angajator, ANAF sau alte instituții). Așa cum este precizat în Metodologia de la nivelul Universității din București, veniturile trecute in Anexa 1 vor fi verificate în platforma oficiala PATRIMVEN, pentru fiecare membru major din familie.
- Calendar burse studentesti 20.10.2026
- Cerere-bursa-sociala
- Anexa-1_Declaratie-venituri_Bursa-sociala
- Anexa-2_Acord-prelucrare-date-student_Bursa-sociala
- Anexa-3_Acord-prelucrare-date-membrii-familiei-studentului_Bursa-sociala
- Anexa-4_Declaratie-de-acceptare-Bursa-performanta
- Anexa-5_Tabel-componenta-familiei
- Calcul salariu minim pe economie
- Criterii de departajare și sistare a burselor
- Metodologie-de-acordare-a-burselor-si-a-altor-forme-de-sprijin-financiar-de-la-bugetul-de-stat-pentru-studentii-si-cursantii-din-invatamantul-superior-de-stat-IF-licenta-si-master
